Recomandările Direcţiei de Sănătate Publică Covasna pentru perioadele caniculare

În ultimele zile ne confruntăm cu temperaturi deosebit de ridicate, acest fapt făcând necesare câteva măsuri suplimentare. Aceste măsuri au fost propuse de Ministerul Sănătăţii Publice şi se referă, pe de o parte, la instituţiile proprii – unităţile de primire a urgenţelor şi staţiile de ambulanţă – , iar pe de altă parte se referă la măsurile preventive pe care trebuie să le adopte populaţia.

Ministerul Sănătăţii Publice face următoarele recomandări pentru populaţie:

1. Evitarea expunerii la soare şi folosirea de mijloace de protecţie (pălării, umbrele, ochelari de soare, îmbrăcăminte subţire din ţesături naturale în culori deschise).
2. Creşterea consumului de lichide la 2-4 litri pe zi şi o alimentaţie săracă în grăsimi; evitarea excesului de cafea şi a consumului de băuturi alcoolice.
3. Duşuri frecvente cu apă la temperatură moderată
4. Evitarea unor eforturi fizice susţinute în perioada zilei în care temperatura atinge valorile maxime; activitatea din agricultură, şantiere de construcţii, hale industriale care nu au posibilitatea asigurării unor condiţii de microclimat corespunzătoare, se va desfăşura dimineaţa şi seara.
5. Preocupări speciale de prevenire a riscurilor pentru sănătate la personalul care lucrează în sectoarele cu temperatură ridicată şi radiaţii calorice, laminoare la cald, furnale, cuptoare etc, conform normelor generale de protecţie a muncii din 2002.
6. Acordarea unei atenţii speciale copiilor, evitarea situaţiilor în care aceştia sunt lăsaţi să aştepte în interiorul autovehiculelor parcate la soare, evitarea transporturilor pe distanţe lungi în vehicule fără posibilităţi de climatizare.
7. Persoanele vârstnice, în special cele cu afecţiuni cardiace şi respiratorii, vor evita deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate; dacă totuşi este necesar, este bine ca deplasările să aibă loc la orele dimineţii sau ale serii.

De asemenea, se poate adăuga că în aceste condiţii alimentele se pot altera foarte uşor din cauza înmulţirii rapide a microorganismelor şi pot produce toxiinfecţii alimentare. Prin urmare, este bine ca alimentele să fie consumate cât mai proaspete şi să fie păstrate în frigider.

Mai multe informaţii:

Direcţia de Sănătate Publică Covasna
520023 Sf. Gheorghe
Str. Gödri Ferenc nr.12
Compartimentul Promovarea Sănătăţii
Tel . 0267 351398