O stare bună de sănătate adaugă viaţă anilor – Vârstnici sănătoşi, activi şi fericiţi – program de informare-educare-comunicare

În 1948 Organizaţia Mondiala a Sănătăţii a găzduit prima întrunire la nivel mondial dedicată sănătăţii, în cadrul căreia s-a hotărât aniversarea, la 7 aprilie a fiecărui an, a Zilei Mondiale a Sănătăţii, zi care s-a aniversat începând din 1950. Această dată marchează începutul activităţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii pe data de 05.04.2012. Direcţia de Sănătate Publică Covasna, Compartimentul Promovarea Sănătăţii, prin Serviciul Programe de Promovare a Sănătăţii, în colaborare cu Căminul Zathureczky a desfăşurat un program de informare-educare-comunicare (IEC), pentru beneficiarii Căminului Zathureczky Berta şi Centrului de Zi, precum şi pentru personalul încadrat în instituţie. Tema Zilei Mondiale a Sănătăţii în anul 2012 este: O stare bună de sănătate adaugă viaţă anilor – Vârstnici sănătoşi, activi şi fericiţi!

Tema zilei:

  • Diabetul Zaharat
  • Prevenirea Diabetului Zaharat
  • Alimentaţia Sănătoasă

Invitata acestei zile a fost Dr. Halmágyi Ildikó Stefánia, medic primar medicină internă, medic specialist diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice de la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr. Fogolyán Kristóf” din Sf.Gheorghe.