În conformitate cu OUG 109/2011, Ministerul Sănătății selecționează un număr de 1 (un) membru reprezentant ai Ministerului Sănătății în Consiliul de Administrație al Companiei S.C. Antibiotice Iaşi S.A.
S-a organizat un FlashMob format dintr-un lanț uman (aproximativ 150 elevi nivel liceal din cinci unități de învățământ din municipiul Sfântu Gheorghe) cu logo-ul FUMATUL INTERZIS! - bilingv în contextul marcării Zilei Naționale Fără Tutun (Non-Smoking Day), adresat unui număr de aproximativ 600 membri ai comunității.
Specialiştii epidemiologi recomandă populaţiei să nu consume carne de porc neexaminată trichineloscopic şi să evite achiziţionarea acesteia din alte locuri decât magazine specializate.Trichineloza este o boală comună omului şi animalelor (zoonoză) care apare ca urmare a consumului de carne infestată cu parazitul Trichinella spiralis. Rezervorul de infestaţie este format în special de porcine, precum şi alte mamifere: porc mistreţ, urs, lup, vulpe, rozătoare. Şi pentru că se apropie perioada "tăierii porcului", ar fi bine ca populaţia să ştie la ce riscuri se supune dacă nu testează carnea!
În această perioadă cu temperaturi extrem de scăzute, Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să asculte sfatul medicilor, să evite deplasările în spații deschise și expunerea la frig, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor şi să consume alimente bogate în proteine, fructe şi legume.