Octombrie - decembrie 2010 - Program integrare "ACCEPTĂ-MĂ"

Direcţia de Sănătate Publică Covasna desfăşoară în perioada octombrie-decembrie 2010, prin Serviciul Programe de Promovare a Sănătăţii, un program de informare-educare-comunicare (IEC) a adolescenţilor în colaborare cu Fundaţia Creştină Diakónia - Casa Iris din Sf. Gheorghe şi Liceul Mikes Kelemen din Sf. Gheorghe.

Scopul programului:

  • Să motiveze elevii în ceea ce priveşte acceptarea persoanelor cu diferite handicapuri şi încurajarea de a trăi alături de ei.
  • Să educe adolescenţii, precum şi mediul lor familial şi şcolar în privinţa persoanelor cu handicap.
  • Specialiştii implicaţi în program vor transmite informaţii despre persoanele cu handicap, despre diferite boli şi tratarea, reabilitarea acestora şi în general despre viaţa persoanelor cu handicap, preocupările lor care de fapt nu se deosebesc deloc faţă de cele ale persoanelor fără handicap.
  • În prezent elevii frecventează diferite instituţii de invăţământ, din acceastă cauză elevii cu dizabilităţi nu au ocazia să se întîlnească cu alţi elevi fără dizabilitate.
  • Acest program dă o ocazie unică pentru elevi ca să le cunoască colegii lor cu dizabilităţi, şi să-şi dea seama că nu se deosebesc deloc de ei.

Adolescenţii care doresc să participe la acest program vor fi invitaţi la 6 sesiuni câte 30-40 de elevi. Elevii vor avea prilejul să pună întrebări specialiştilor şi să participe la activităţi recreative, concursuri cu mici premii pe parcursul sesiunilor.

"Acceptă-ne!

Trăim aici în lume voastră

Suntem prezenţi în trecut şi în viitor

Noi le acceptăm semenii noştri sănătoşi

Să fim împreună şi în această lume diferită în înţelegere.

O să fim prezenţi şi în viitor,deci Te rugăm acceptă-ne

Cu prietenie , înţelegere, şi ajută viaţa noastră."

Brosura

Imagini de la acest evenimente:

img1img2img3img4

img5img6img7img8