Examen grad principal - 10-11 noiembrie 2011

Ministerul Sănătății – Direcția Generală Resurse Umane și Certificare prin Direcția de Sănătate Publică Covasna organizează în perioada 10 – 11 noiembrie 2011 EXAMEN DE GRAD PRINCIPAL  pentru asistenţi medicali generalişti, moaşă/obstetrică-ginecologie, asistent medico-social, asistent igienist de cabinet stomatologic, asistent medical stomatologie, balneofizioterapie, farmacie, igienă-sănătate publică, laborator, nutriţie-dietetică, radiologie-imagistică medicală

Examenul se desfăşoară pe plan local la nivelul Direcţiilor de Sănătate Publică Judeţene.

Examenul de grad principal se desfăşoară pe specialităţi astfel:

  • Pe data de 10 noiembrie        -  asistent medical generalist
  • Pe data de 11 noiembrie       -  moaşă/obstetrică-ginecologie, asistent medico-social, asistent igienist de cabinet stomatologic, asistent medical stomatologie, balneofizioterapie, farmacie, igienă-sănătate publică, laborator, nutriţie-dietetică, radiologie-imagistică medicală.

Inscrierile se fac la sediul Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană. Perioada de înscriere este 17. 10. 2011 – 28. 10. 2011  până la ora 16ºº.

Dosarul de înscriere cuprinde:

  • a) cerere de înscriere cu datele de contact;
  • b)  copia actului de identitate;
  • c) copia diplomei de absolvire/licenţă sau echivalente a uneia din instituţiile prevăzute la art. 13 lit. a). La înscriere candidatul prezintă actele de studii în original, urmând ca persoana care primeşte documentele să certifice „în conformitate cu originalul” pe copiile de pe actele de studii aflate la dosar;
  • d) copia atestatului de echivalare, după caz;    
  • e) adeverinţă de vechime, din care să reiasă vechimea de 5 ani la data înscrierii la examen, în specialitatea în care a fost încadrat şi a lucrat conform documentelor de studii, indiferent de nivelul acestora, eliberată de unitatea sanitară în care este încadrat candidatul, sau după caz, copie legalizată şi traducere legalizată după documente care atestă exercitarea legală a profesiei in alt stat;
  • f) copia actelor de schimbare a numelui, după caz;
  • g) dovada plăţii sumei de participare la examen.

Taxa de participare la examen este de 120 lei, sumă ce se va depune în contul IBAN nr. RO85TREZ7005003XXX000092, CUI 4266456 DTMB (Direcţia de Trezorerie a Municipiului Bucureşti), beneficiar Ministerul Sănătăţii, adresa: str. Cristian Popişteanu nr. 1-3, sector 1, Bucureşti, cod. 010024

Pe coperta dosarului (dosar cu şină) de înscriere se înscriu: numele şi prenumele candidatului cu iniţiala tatălui, numele purtat anterior (după caz), specializarea în care s-a înscris la examen, numărul de telefon al candidatului.

Tematica şi bibliografia precum şi alte informaţii se publică pe site-ul  www.ms.rowww.oamr.ro.