Ediția a XVI-a a concursului național "Mesajul meu antidrog"

Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin cele 47 de centre de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog teritoriale, a desfășurat la nivel naţional, în anul școlar 2018-2019, ediţia a XVI–a a concursului „Mesajul meu antidrog”.

„Mesajul meu antidrog” este unul dintre proiectele de succes de prevenire a consumului de droguri în rândul populaţiei şcolare din învăţământul gimnazial şi liceal şi se desfăşoară anual, încă de la înfiinţarea ANA.

Ediţia a XVI–a a concursului se derulează în perioada anului școlar 2018-2019, în cadrul instituţiilor din învăţământul preuniversitar (gimnaziu şi liceu) din toate judeţele ţării şi din Bucureşti.

Având ca obiectiv specific dezvoltarea unor atitudini şi practici la nivelul întregii populaţii aflate într-o formă de învăţământ, prin intermediul programelor şcolare şi de petrecere a timpului liber, în scopul adoptării unui stil de viaţă sănătos, fără tutun, alcool şi droguri, proiectul reprezintă un concurs naţional în cadrul căruia elevii îşi exprimă, într-o formă de comunicare artistică sau prin sport, opiniile şi atitudinile lor în legătură cu consumul de droguri.  

La nivelul județului nostru, parteneri în acest proiect, alături de ANA, sunt Inspectoratul Școlar Județean Covasna și Direcția de Sănătate Publică Covasna, care de altfel va și asigura premiile câștigătorilor la faza județeană.

Secţiunile ediţiei a XVI-a sunt: eseu literar, arte vizuale (grafică, desen şi fotografie), film scurt metraj, spot, iar criteriile de evaluare a lucrărilor urmăresc încadrarea în cerinţe (tematică şi dimensiuni), promovarea mesajelor pozitive, originalitatea mesajului şi a subiectului ales, acurateţea stilului, claritatea limbajului.

În cadrul activității de jurizare a concursului național „Mesajul meu antidrog”, ediția a XVI-A, organizată la sediul Direcției de Sănătate Publică în urma evaluării lucrărilor înscrise în concurs – faza județeană, au centralizate următoarele rezultate:

  • secțiunea ARTE VIZUALE

Locul I - CSUTKA ZSANNA, cls. a VII-a E - Școala Generală Váradi József, Sf.Gheorghe, Jud.Covasna;

Locul II - INCZE KRISZTA KATALIN, cls.a IX-a A, Liceul Teoretic Mikes Kelemen, Sf.Gheorghe, Jud.Covasna;

Locul III - ASZTALOS SZABRINA, cls.a X-a C, Liceul Teoretic Mikes Kelemen, Sf.Gheorghe, Jud.Covasna.

Lucrările premiate sunt:

              

 

  • secțiunea ESEU LITERAR

Locul I - STOICA MARIA, cls. a VII a, Școala Gimnazială "Mihail Sadoveanu" Întorsura Buzaului, Jud. Covasna.

Lucrarea premiată:

Eseu literar

 

  • secțiunea SPOT/FILM

Locul I - CSENTERI ANNA, BLÁGA GYOPÁR, KANYO BERNADETTE, cls. a X-a C, Colegiul Național  „Székely Mikó” Sf.Gheorghe, Jud.Covasna;

Locul II -  SALAMON ESZTER, KOSZTA ANDREA, cls. a X-a A, Colegiul Național  „Székely Mikó” Sf.Gheorghe, Jud.Covasna;

Locul III - KÁDÁR ZAKARIÁS, OTVŐS MÓZES, FINNA ÁRPÁD, cls.a X-a C, Colegiul Național  „Székely Mikó” Sf.Gheorghe, Jud.Covasna.

Lucrările premiate sunt:

     

În total, au fost înscrise 184 de lucrări, au participat 203 de elevi din învățământul gimnazial și liceal, 29 de cadre didactice.

Festivitatea de premiere a câștigătorilor Mesajului meu antidrog, ediția a XVI-a, va fi organizată la sediul Direcției de Sănătate Publică Covasna în data de 18.04.2019, iar premiile costând în brățări fitness, tricouri, shorturi și seturi bandminton, vor fi asigurate de către Direcția de Sănătate Publică Covasna. Felicitări câștigătorilor și mulțumim partenerilor pentru sprijinul acordat, în derularea în condiții optime a concursului!

Coordonator,
CPECA Covasna,
Insp.spec.adm.publică,
Liliana Lazea
 
Mai jos puteți urmări video-ul de la festivitatea de premiere: